Este cel mai bogat sat din România şi se află în Ardeal. Amănuntul care face diferenţa

I se spune cel mai bogat sat românesc. În realitate, este o comună, dar o comună unde lucrurile se întâmplă și unde administrația locală vede în cetățean un partener și nu o vacă de muls. Oamenii au apă curentă, canalizare și gaze în fiecare gospodărie. Este Ciugud, comuna din Ardeal de unde se vrea să se dea startul renașterii satului românesc prin fermele mici, de familie.

Comuna Ciugud este situată la numai 10 kilometri de Alba Iulia, numără șase sate cu peste 2.500 de suflete, iar cei care au vizitat locurile spun că încă de la intrare te surprinde drumul bine făcut și semnele de circulație reflectorizante – un detaliu la care autoritățile acordă atenția cuvenită pentru siguranța oamenilor.

„Ciugud îmbină foarte bine viața liniștită de la țară cu facilitățile pe care ți le oferă un oraș. Dacă vă uitați în jur, drumurile sunt bune, avem apă curentă, electricitate, gaz metan, internet pentru fiecare gospodărie”, povestea anul trecut profesoara de franceză de la școala comunei din Ciugud, un loc unde poți să alegi să te rupi de lume, dar și să stai conectat la ce se întâmplă. Este decizia pe care fiecare sătean o poate lua zi de zi, în comuna unde internetul este gratuit.

Un alt lucru inedit pe care îl găsești la Ciugud este pistă de biciclete. Inaugurată acum un an, este bucuria copiilor și se întinde pe o distanță de doi kilometri, paralelă cu drumul asfaltat din localitate.

Cu o pagină de Facebook foarte activă, Primăria din Ciugud reușește să stârnească imediat curiozitatea. În spatele pozelor stă o realitate pe care ne-ar plăcea să o vedem replicată și în alte sate românești. O realitate în care fondurile europene se văd la fiecare pas și în care locuitorii își spun țărani cu mândrie, din dragoste pentru tradițiile locului.

 

editor